Returnarea produselor

returnarea produselor

În conformitate cu dispozițiile Ordonanței 130/2000 cu modificările şi completările ulterioare,consumatorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care vor cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

Clienții cu personalitate juridică nu au dreptul să denunțe unilateral contractul, legislația în domeniu referindu-se doar la persoanele fizice.

Produsul trebuie returnat în aceleași condiții în care a fost livrat, și anume : ambalat corespunzător, conținând toate părțile componente, fără a fi utilizat, în ambalajul original, inclusiv eventualele instrucțiuni de utilizare. Riscurile ce pot apărea în timpul transportului de returnare a produsului sunt, în totalitate, în sarcina cumpărătorului.

Vă vom rambursa în întregime valoarea produsului (cu excepția taxelor de transport la retur), în conformitate cu legile în vigoare și cu condiția ca acesta să fie returnat în condiții corespunzătoare, conform celor menționate anterior. Rambursarea se va face prin transfer bancar în maxim 30 de zile iar dumneavoastră aveți obligația de a ne furniza toate informațiile necesare efectuării transferului.

Returul se poate face doar prin curier, la adresa  BASILEIA REK SRL D, BAIA MARE, Str LUMINISULUI 4.

Orice retur trebuie să fie precedat de o notificare a intenţiei de retur. Această notificare se poate face pe email sau împreună cu produsele, în termenul prevăzut de lege.

În cazul în care dorești returnarea produselor, trebuie să te asiguri că acestea vor fi returnate către Mobila Moll în maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii produselor, în caz contrar Mobila Moll considerând cererea de returnare ca fiind invalidă/fără obiect.

Returul trebuie să fie însoţit de următoarele documente:

  • factură (original sau copie);
  • chitanţă (original sau copie);
  • notificare.

Te rugăm să menționezi în notificare dacă dorești rambursarea banilor sau schimbarea produsului.

În cazul în care nu se respectă condiţiile de retur, Societatea nu va accepta returul.

Următoarele categorii de produse nu se pot returna:

a) Produsele executate după specificațiile consumatorului;

b) Produsele distinct personalizate;

c) Produsele care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid.

d) În cazul în care produsele au un sigiliu, acesta nu are voie să fie desfăcut – produsul trebuie returnat sigilat

În cazul în care soliciți înlocuirea produsului cu unul identic, înlocuirea se va face în condițiile și limitele unei comenzi normale. În cazul in care nu dispunem de un produs identic pentru înlocuire, îți vom oferi contravaloarea produsului sau alt produs în cazul in care accepți expres acest lucru.

În cazul solicitării unui alt produs se va achita diferența de preț, dacă produsul este mai scump. În situația în care opteazi pentru un produs mai ieftin, diferența de preț nu se va returna. Îți vom trimite produsul solicitat la schimb numai după ce s-a efectuat returul produsului cumpărat inițial.

Renunțarea la cumpărare în mod repetat (cel puțin două ori) va putea fi considerată un abuz, iar Societatea are dreptul să refuze o nouă livrare către acel Cumpărător sau către acea adresă.

În cazul produselor care prezintă defecte de fabricație, ai dreptul să returnezi aceste produse în termen de 10 zile lucrătoare de la recepționarea lor, având obligația să verifici starea produselor și să semnalezi  eventualele defecte în cel mai scurt timp posibil. După returnarea produselor semnalate ca neconforme, ne asumăm dreptul de a verifica neconformitățile semnalate, iar în cazul confirmării acestora, îți vom înlocui produsele returnate cu altele similare sau îți vom rambursa valoarea acestora, inclusiv taxele de transport. Rambursarea se va face prin transfer bancar iar tu ai obligația de a ne furniza toate informațiile necesare efectuării transferului. Procedura de returnare este aceeași, menționată mai sus.

Cataloage

Ai nevoie de mai multe detalii despre produsele noastre? Descarca cataloagele/brosurile moll.

Descarca catalog

Newsletter

Inscrie-te pentru ultimele noutati si promotii