În prim plan: ergonomia și funcționalitatea

Birou ergonomic copii

Dacă vă gândiți să amenajați un spațiu de învățare ergonomic pe termen lung, merită să investiți într-un birou ergonomic pentru copii, reglabil în înălțime și într-un scaun ergonomic potrivit, care se vor adapta corespunzător, o dată cu creșterea celui mic.

Moll oferă mobilier de birou care îndeplinește toate cerințele de ergonomie existente într-un spațiu pentru învățat. Martin Moll, directorul general al companiei de mobilă Moll spune: „La birourile noastre pentru elevi se poate regla înălțimea picioarelor astfel încât să poată fi adaptate oricărui nivel de creștere; iar în cazul în care este necesar, se poate regla unghiul de înclinare al blatului biroului, fiind astfel adaptat oricărei activități, de la citire până la scriere. Într-un spațiu de învățare este necesară și utilizarea unui scaun ergonomic corespunzător și cel mai bine ar fi să folosiți un scaun care nu doar crește o dată cu copilul dvs., ci unul care, asemenea modelului Maximo, își poate regla dimensiunile pe trei direcții, astfel încât să se adapteze perfect la mărimea și constituția corpului.”

Mai multă motivație – mai multe succese în învățare
În timp ce pentru părinți aspectele prioritare sunt durabilitatea, funcționalitatea și ergonomia, pentru copii factorul cel mai important îl reprezință distracția. Cei care doresc să stimuleze acest factor pe perioada școlii, își vor implica copillul în alegerea și amenajarea spațiului de învățare și scriere – atunci când vine vorba de a alege culoarea și designul tapițeriei, de exemplu. Această putere de decizie va crește în micul proprietar mândria de a-și putea alege propriul birou de lucru, și totodată stima de sine, dar și motivația de a învăța. De fapt, se vor simți ca “cei mari”. Iar acolo unde învățatul este distractiv, se vor realiza succese mai ușor.

Propriul spațiu pentru teme va stimula sentimentul de independență
Chiar dacă copilul învață în propria camera, nu trebuie să renunțe la sprijinul părinților: în primul rând se pot clarifica eventualele nelămuriri cu privire la temele de realizat. Pe urmă efectuarea temelor se va realiza cât se poate de independent, ca pe urmă să se discute împreună efectuarea acestora. Acest mod de abordare va ajuta la creșterea sentimentului de responsabilitate, dar și la sentimentul de independență – calități, care sunt valoroase nu doar în viața de școlar.
Mulți părinți au avut parte de experiențe pozitive, atunci când au amenajat preșcolarilor un spațiu doar al lor, sub forma unui birou de scris, având în vedere că acest spațiu nu îi stă la dispoziție doar să repete harnic literele, ci și pentru activitățile de desenat atât de amuzante.

Așadar, cine are în plan să investească într-un birou, poate liniștit să îl achiziționeze încă de la vârsta de grădiniță a copilului – dacă modelul ales poate să fie adaptat la mărimea corespunzătoare a celui mic.

Vă propunem mai multe modele de birouri ergonomice pentru copii:

Biroul Champion colorat

Biroul Winner classic

Biroul Joker

Și scaunul ergonomic Maximo 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *