Mișcă-ți corpul, crește-ți creierul

miscarea ajuta la dezvoltarea creierului la copii

Un articol dedicat învățătorilor de școală primară, dar din care orice părinte poate extrage informații utile pentru dezvoltarea fizică și mentală a copilului lui. Material preluat de pe edutopia.org

Introducerea exercițiilor fizice în mai multe reprize de-a lungul unei zi petrecute la școală îi face pe elevi să se fâțâie mai puțin și să se concentreze mai ușor în procesul de învățare. Cele mai notabile beneficii ale adăugării de activități fizice în arsenalul unei învățătoare sunt îmbunătățirea comportamentului elevilor în timpul realizării sarcinilor și reducerea provocărilor în gestionarea clasei. Având în vedere faptul că și cercetările în domeniu încep să ateste modul în care exercițiul fizic pregătește creierul pentru performanță și crește abilitatea copiilor de a învăța și de a reține informații, vă recomandăm câteva strategii pe care le puteți folosi cu elevii, pentru a îmbunătăți sănătatea fizică și mentală.

 

 

Ca steroizii pentru creier

Este foarte posibil ca exercițiul fizic să aibă un impact fiziologic, dar și în dezvoltarea creierelor copiilor. Mecanismele fizice includ:

  • Fluxul crescut de oxigen spre creier, care este posibil să îmbunătățească capacitatea de a învăța
  • Modificări ale neurotransmițătorilor
  • Schimbări structurale în sistemul nervos central

De fapt, John Ratey, autor al cărții ”Ghidul utilizatorului pentru creier”, numește exercițiul fizic ”steroizi pentru creier”, datorită rolului său de a stimula factorii ce determină creșterea nervilor.

Studiile sugerează faptul că exercițiul fizic regulat sprijină dezvoltarea sănătoasă a copilului prin îmbunătățirea memoriei, a concentrării și a unei atitudini pozitive. De exemplu, cercetătorii au descoperit că copiii care au avut ocazia de a alerga pentru 15-45 de minute înaintea unei ore au fost mai puțin distrași și mai atenți la sarcinile școlare. Aceste efecte pozitive au durat două până la patru ore după încheierea exercițiului fizic.

Conexiunea dintre învățat și exercițiu fizic se pare că este foarte puternică în cazul elevilor din școala primară. Având în vedere aceste descoperiri, reducerea orelor de educație fizică în scopul de a îmbunătăți performanța academică pare a fi contraproductivă.

 

”Umflați-vă” creierul prin exerciții fizice regulate

Activitatea fizică regulată este o componentă esențială în menținerea sănătății fizice și a creierului, indiferent de vârstă. Un studiu recent efectuat pe 120 de persoane a demonstrat că mersul rapid pentru 30-40 de minute pe zi, de trei ori pe săptămână, ajută la ”regenerarea” structurilor neuronale responsabile de declinul cognitiv la adulții în vârstă. Efectul este echivalent cu oprirea cronometrului îmbătrânirii creierului cu unu până la doi ani. Acesta este unul dintre primele studii controlate științific, care demonstrează puterea exercițiului fizic de a stimula regenerarea creierului. Așa cum sfătuim educatorii care se înrolează în programele noastre, activitatea fizică desfășurată înainte, în timpul și după orele de școală este esențială pentru inima, corpul și creierul copiilor. ”Exercițiul fizic este, de fapt, pentru creier, nu pentru corp”, spune Ratey într-un articol publicat pe WebMD. ”Afectează starea emoțională, vitalitatea, starea de alertă și starea de bine”.

Prin introducerea mișcării și a activității fizice în mai multe reprize de-a lungul unei zile de școală, poți susține procesul de învățare al elevilor în mai multe moduri:

 

Începeți ziua cu mișcare

Mulți învățători pe care îi cunoaștem încep ziua de școală cu exerciții precum săriturile, forfecări de brațe și întinderi. Kim Poore, care predă elevilor cu probleme emoționale și de comportament la școala publică din ținutul Lancaster, Carolina de Sud, ne relatează cum clasa ei a condus întreaga școală într-un program de încălzire de dimineață, difuzat în rețeaua TV cu circuit închis a școlii.

 

Îmbunătățiți atenția în timpul și între lecții

Introducerea de exerciții fizice scurte sau pauze pentru întindere în lecții îi poate ajuta pe copii să se concentreze din nou la procesul de învățare. În mod special pentru elevii mai mici, împărțirea lecțiilor în ”bucăți” de 8-20 de minute, cu pauze de mișcare între ele, îi ajută să-și concentreze atenția la învățat și să memoreze conținutul mai ușor. Pauzele de exerciții și întindere funcționează bine și în trecerea de la o lecție la alta.

Dna Poore spune că pentru una dintre elevele ei, modul preferat de a se pregăti pentru lucrările de control este metoda bulgărelui de zăpadă. Fetița scrie câte o întrebare din recapitularea pentru lucrarea de control pe o foaie de hârtie, o face cocoloș și o aruncă spre un alt elev, care o desface, răspunde la întrebare și i-o aruncă înapoi. ”Este un alt mod, eficient, de a câștiga acces la acești copii”, spune ea.

 

Antrenați simțurile

Creierul nostru primește informație prin simțul văzului, tactil, auditiv și olfactiv și astfel interacționăm cu restul lumii. Folosind activități care implică toate simțurile, putem transforma procesul de învățare într-unul memorabil. Joe Frank Uriz, profesor de limba spaniolă la școala elementară Parsons din ținutul Gwinnett din Georgia spune ”Experiențele senzoriale sunt o parte importantă a procesului de învățare”.

Dl. Uriz nu le predă copiilor de clasa a treia doar variante în limba spaniolă pentru diverse fructe. El introduce fructe tropicale într-o activitate cu o ”cutie a misterelor” și astfel adaugă experiențe tactile, olfactive și gustative la procesul de învățare. Și profită la maxim de puterea muzicii și a mișcării fizice pentru a întări informația învățată de elevi, folosind un cântecel cu bătăi din palme, numit ”Frutas”.

 

Jocuri de rol

Predând lecții sub forma de jocuri active îmbunătățește, de asemenea, atenția și memoria. Ce spuneți de un concurs de rostire pe litere (spelling) kinestezic, în care echipele de elevi rostesc literele cuvintelor în timp ce își poziționează corpul în forma literelor respective?

Ce fel de activități fizice introduceți în lecțiile voastre?

 

Autori: Donna Wilson și Marcus Conyers

Sursa: https://www.edutopia.org

 

Mai mult, poți opta în amenajarea camerei celui mic pentru mobilier (de birou și nu numai) care să îl invite la mișcare și să nu-l forțeze să stea nemișcat perioade lungi de timp. Sugestia noastră sunt scaunele ergonomice de birou, proiectate și produse în Germania:

Scaunul Maximo 15

Scaunul Scooter 15

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *